Friday Fill-in. #155

Here we go... :>

1. No, we will NOT stay home this weekend while outside is so cool. [literally:))]

2. They used to have sex at the old kitchen table. [:))]

3. I watched the steam rising from the hot cup of coffee (or tea) and thought: Wow! It's like dancing! It's curly!:)) [I've actually studied it a few days ago.=))]

4. If I won't go out this weekend, neither you nor I am going to be okay. [But I guess I already said that.;;)]

5. I'll take care of my little Christmas penguin, when mom will give it back to me. [:((]

6. You shouldn't get upset if I'm too honest, at least from my point of view. [I was planning to say something 'bout going out, but it would've been too much:))]

7. And as for the weekend, tonight I'm looking forward to have fun and enjoy with my friends, tomorrow my plans include cleaning my room, which will take my entire day and Sunday, I want to go out, spend time with my friends or with my boyfriend!

See ya!

Dacă eram...

Uite o leapşa foarte drăguţă. Să vedem.

1. Dacă eram o lună, aş fi fost iunie.
2. Dacă eram o zi a săptămânii, aş fi fost joi.
3. Dacă eram o parte a zilei, aş fi fost momentul imediat după amurg.
4. Dacă eram un animal marin, aş fi fost căluţ de mare.
5. Dacă eram o direcţie, aş fi fost dreapta.
6. Dacă eram o stare de spirit, aş fi fost entuziasm.
7. Dacă eram o personalitate istorică, aş fi fost Ioana d’arc.
8. Dacă eram o planetă, aş fi fost Saturn.
9. Dacă eram un lichid, aş fi fost lapte.
10. Dacă eram o piatră, aş fi fost ametist.
11. Dacă eram o pasăre, aş fi fost pinguuuiiinn.
12. Dacă eram o plantă, aş fi fost nufăr.
13. Dacă eram un tip de vreme, aş fi fost primăvară.
14. Dacă eram un instrument muzical, aş fi fost pian.
15. Dacă eram o emoţie, aş fi fost iubire.
16. Dacă eram un sunet, aş fi fost sunetul ploii.
17. Dacă eram un element, aş fi fost oxigen.
18. Dacă eram un cântec, aş fi fost 'On the radio' - Regina Spektor.
19. Dacă eram un film, aş fi fost 'Uptown girls'.
20. Dacă eram un serial, aş fi fost Dr. House.
21. Dacă eram o carte, aş fi fost Pânză de păianjen.
22. Dacă eram un personaj de ficţiune, aş fi fost 'Diana' din Pânză de păianjen.
23. Dacă eram un fel de mâncare, aş fi fost supă de pui.
24. Dacă eram un gust, aş fi fost dulce-acrişor.
25. Dacă eram o aromă, aş fi fost de vişine.
26. Dacă eram o culoare, aş fi fost mov.
27. Dacă eram un material, aş fi fost pânză.
28. Dacă eram un cuvânt, aş fi fost vis.
29. Dacă eram o parte a corpului, aş fi fost ochi.
30. Dacă eram o expresie a feţei, aş fi fost zâmbet.
31. Dacă eram o materie de şcoală, aş fi fost Psihologie.
32. Dacă eram un personaj din desene animate, aş fi fost Tweety.
33. Dacă eram o formă, aş fi fost romb.
34. Dacă eram un număr, aş fi fost 8.
35. Dacă eram o maşină, aş fi fost Peugeot 407.
36. Dacă eram o haină, aş fi fost cămaşă.

Cam asta fu!

Pasez leapşa 'Neuronului albastru'. :>

Friday Fill-in. #154

Here we go..

1. Good times: when we used to spend every day eating groceries and making 'spontaneous' photos.

2. Where I don't have to pretend anything but being happy, that's my home.

3. Sleigh bells ring and buff!! I slide across the big icy street with a cup of hot chocolate in my hand, dreaming about spring and its safe unwet pavements.

4. I used to be smart when I was little.

5. Once more I forgot to be rational.

6. When will this frustrating set of wrong assumptions end?

7. And as for the weekend, tonight I'm looking forward to be happy, tomorrow my plans include lose myself in my own special imaginary funhouse and Sunday, I want to have a true 'girls time' with my best friend!

See ya! ;)

Friday Fill-in. #129

Acum că am reintrat în [blog mood], voi începe şi eu cu noua modă 'Fill-In'. 'Friday Fill-In'. :>

Here we go...

1. All children alarm their parents, if only because you are forever expecting them to read your thoughts.


2. Show me a good loser and I will show you a good winner.


3. Following your emotions completely is like eating an entire box of chocolate liqueurs at one time.


4. Too bad that all the people who know how to run the country are busy fooling around and criticizing every little move the others do.


5. I have yet to hear a man ask for advice on how to combine their balls and their brains.


6. It is impossible to think of any good meal, no matter how plain or elegant, without pepper or good music in it.


7. And as for the weekend, tonight I'm looking forward to waste my time playing around, tomorrow my plans include studying and working for all the next-week exams that hate me as much as I hate them and Sunday, I want to reeaaad a loot and eat pancakes!

Cam asta fu! See ya next time! ;;)

Un pic de viaţă în fiecare zi.

De curând, am găsit ceva foarte drăguţ pe net. Ţin minte că atunci când am salvat asta, eram foarte tristă. Uitasem.. să trăiesc. Mi-a plăcut, şi totuşi am ignorat acele rânduri. Acum, am regăsit-o prin calculator. Curios e că mă aflam în aceeaşi stare ca şi atunci. Doar că de data asta le-am ascultat sfaturile. Aşa că m-am hotărât să fiu mai drăguţă şi să vă arăt şi vouă această mică realitate... preferabilă în faţa noţiunilor noastre de 'viaţă'.

* O listă cu lucruri pe care ar trebui să le facem în fiecare zi. *

1. Să citeşti o poezie.
2. Să asculţi o lucrare muzicală sau să priveşti o operă de artă.
3. Să mănânci ceva bun, să îţi satisfaci o poftă culinară.
4. Să creezi ceva.
5. Să îţi exprimi recunoştinţa faţă de ceva sau cineva.
6. Să bei un ceai.
7. Să îţi scrii un gând pe o foaie de hârtie.
8. Să îţi pui o dorinţă. Să ai un vis. Şi să speri.
9. Să atingi pământul de sub picioarele tale şi să-i simţi vibraţiile pentru un moment.
10. Să nu fii punctual.
11. Să vorbeşti şi să râzi cu tine însuţi.
12. Să râzi cu alţii. Să zâmbeşti şi să-i determini şi pe ei să zâmbească.
13. Să porţi tricoul tău preferat împreună cu pantalonii tăi preferaţi, chiar dacă nu se potrivesc.
14. Să păstrezi în fiecare zi câte un suvenir care să îţi aducă aminte de acea zi.
15. Să îţi mănânci desertul înainte de masă.
16. Să îţi acorzi câte o stea pentru fiecare lucru pe care l-ai făcut.
17. Să iubeşti cu inima deschisă orice te înconjoară şi să protejezi tot ceea ce iubeşti.
18. Să ai contact DIRECT cu viaţa, oricum ar fi ea. Să o simţi. Să o respiri. Să îţi fie indispensabilă, indiferent de forma pe care o ia.

Poate o veţi citi. Poate o veţi ignora. Poate veţi uita de ea. Dar eu sper ca, într-o bună zi, să vă amintiţi măcar de unul din aceste lucruri şi să vă bucuraţi trăind.

Un pic de adolescenţă.

"Pentru tine am scris această poveste.
Pentru că, atunci când vei avea optsprezece ani, eu deja îi voi fi uitat pe-ai mei şi n-o să te pot ajuta să-i trăieşti. Pentru că inima mea deja va incetini şi te voi privi distantă: o să suferi pentru o dragoste ce mi se va părea prea copilăroasă să-ţi smulgă lacrimi, o să-ţi spun "Hai... Sunt prostii..", de parcă n-aş fi plâns şi eu pentru o dragoste asemănătoare...
O să te privesc zâmbitoare fără un motiv anume, când vei fi făcut dragoste pentru prima oară şi vei crede că poţi să bagi toată lumea într-un buzunar pentru că e mică, în comparaţie cu ce ai în suflet. Şi eu voi fi uitat deja ce înseamnă să zâmbeşti fără un motiv anume.
"De ce râzi?" te voi întreba, pentru că a fi adult e ca şi cum ai redeveni copil: întrebi mereu "de ce?". Tu, în schimb, n-o să ai multe întrebări, o să iubeşti şi atât, fără să te întrebi de ce.
Nu voi fi sinceră, pentru că e greu să fii sincer cu propriile amintiri. Dar am fost prevăzătoare: am imortalizat acele amintiri pe hârtie, pe marginea unei foi, când erau încă vii, cerneala încă proaspătă. Aşa vei putea citi despre o soră mai apropiată ţie şi te vei simţi mai puţin singură.
E pentru tine această poveste.
Poate la început n-o să-ţi placă.
Poate ţi se va părea absurdă şi nu vei vrea s-o crezi: cum se pot trăi atâtea emoţii în aşa puţin timp?
O să descoperi singură, o să descoperi.
Şi vei înţelege că la optsprezece ani inima tresare şi aleargă mai repede decât minutele, mai repede decât secundele.
Bate, bate, bate... şi tu nu te vei uita pe gaura cheii, pentru că la optsprezece ani eşti aşa de grăbit şi aşa de puţin suspicios. Nu vei întreba"Cine e?". răspunsul va fi mereu acelaşi: "Puţină dragoste".
Şi uneori o s-o alungi din piept, o sa-i spui că e proastă şi să se ducă să-şi caute pe altcineva în altă parte. Dar, de cele mai multe ori, îi vei spune să ia loc şi îi vei da ceea ce are nevoie.
Şi, chiar când cineva o să ţi-o facă bucăţi şi ţi se vor părea prea mici ca să le aduni la loc, va fi de ajuns o nouă dragoste ca să te vindeci. Pentru că, la optsprezece ani, rănile se cicatrizează imediat.
O să descoperi, o să descoperi.
Şi vei înţelege că timpul, acest timp care fuge, care ne cronometrează viaţa, nu e chiar aşa rapid... Depăşeşte-l, treci linia de sosire înaintea lui!
Eu te voi privi câştigând şi voi fi mândră de tine.
Şi poate şi de mine."

'Zodia Îndrăgostiţilor' - giulia carcasi

Va recomand cu plăcere cartea. E impresionantă cu adevărat. Te iniţiază, spre noi orizonturi, noi idei, noi emoţii. Ceva ce cu greu poţi trăi printr-o carte.

O poveste fără nume.

Hai să ne redenumim lumea.

O să mă trezesc într-o zi şi o să vreau să schimb modul în care percep lumea. O să şterg cu guma toate numele pe care le cunosc şi pe care le-am folosit şi toate ideile preconcepute sau experienţele trăite.

Vom simţi dorinţe, nevoi, emoţii, dar le vom şterge. Doar pentru a le mai simţi o dată, pentru a fi convinşi de ele, pentru a le dori mai mult.

Vom redeveni copii, ca altădată. O să ne ţinem de mână şi o să păşim într-o poveste fără nume. Da. O nouă poveste. Creată dintr-o viaţă obişnuită. Dar din experienţe unice.


O să bem un ceai de fructe la Cărtureşti şi o să citim frânturi de emoţie din cărţi prăfuite. O să pictăm totul în culori fără nume. O să descoperim fragmente de mare şi felii de cer şi o să alergăm până le prindem. O să fredonăm cântece preferate fără cuvinte şi o să dansăm până cădem râzând. O să aşteptăm ploaia cu nerăbdare, ca atunci când ajunge, să ne căutăm sub picăturile de vise cu aromă de căpşuni. O să iubim soarele şi să înotăm în valuri de lumină. Şi apoi o să ne facem un jurnal din chipul celuilalt, ştiind că vom găsi acolo tot ce am trăit până atunci.

Hai să căutăm lumea şi să o simţim aşa cum obişnuiam odată.
Şi apoi îi vom descoperi numele.

Rapsodie de culoare.

Trăim într-o lume colorată!!!

Hai să ne pictăm lumea. Fiecare cu o culoare. Sau fiecare cu o mie de culori. Ne cumpărăm vopsele şi pensule de 10. Sau nuu!! Mai bine fără pensule! Hai să pictăm cu degetele. Şi cu mâinile. Şi cu hainele. Şi cu tot corpul. Să ne jucăm cu vopsea ca acei copii. Să alergăm, să râdem şi apoi să ne îmbrăţişăm plini de vopsea. Şi să râdem iar. Să fim şi noi nişte zgubilitici coloraţi în lumea noastră colorată!

Să gândim puţin, dar să simţim totul!! Ca doi pinguini!

Hai să fim doi pinguini coloraţi!!
Şi să ne placă acadelele.
Şi să ne transformăm lumea într-o acadea colorată!

Şi ce dacă?

Căţel. Pisică. Papagal. Cal. Canar. Hamster. Porcuşor(cu sau fără Guineea). Nu peşti. Raţă. Cămilă. Iepure. Veveriţă. Viezure. Ornitorinc.

Gata!!
Ce atâtea complicaţii?

Vreau un pinguin! De fapt nu! Vreau doi pinguini. O fetiţă şi un băieţel. Să nu moară de singurătate, ca papagalii. Şi să se iubească muuult. Şi să îşi spună că se iubesc. Şi să se îmbrăţişeze. Şi să viseze la iubirea lor. Şi să nu se sature unul de altul niciodată. Şi să se privească în fiecare zi ca pentru prima oară şi să fie fericiţi că sunt pinguini şi s-au cunoscut.



Vreau să fiu un pinguin. Şi să găsesc un alt pinguin. Dacă aş fi fost pinguin, m-ai fi iubit?


Vreau un pinguin. Să mă iubească. Chiar dacă nu sunt un pinguin.


Hai să ne iubim ca doi pinguini. Te iubeeesc!!!

- Tuuuu… te mănânc, tu!
- ???
- Te mănânc, tu… şi nu te mai cac!!!

Dorinţă. Eu.

Hmm... M-am plictisit. Vreau ceva. Nu ştiu încă ce, dar o să vă informez curând.

Aah. Cred că ştiu acum.

Vreau să plec din Bucureşti. E sufocant, nu pentru că e terific de cald şi mizerabil, ci pentru că nu mă simt în regulă aici. Nu mă mai simt eu. Vreau aer. Vreau să merg undeva, lângă un pom bătrân, să întind un cearşaf verde decolorat şi să mă aşez cu genunchii în braţe. Vreau să citesc o Carte veche de o autoare necăsătorită şi neapreciată ca scriitoare la timpul ei. O Carte cu o poveste atractivă, care începe prost, continuă teribil de prost şi se încheie magnific... de ireal. O Carte ce inspiră fanteziile, speranţele sau experienţele autoarei. Vreau să termin Cartea repede şi să plâng de fericire la finalul ei. Vreau ca apoi să mă întind pe cearşaf, cu faţa la cer, şi să privesc fiecare norişor care trece deasupra capului meu, încercând să-l asemăn cu vreun personaj, sau vreo imagine bizară legată de vreo abstracţiune, din acea Carte. Vreau să realizez, apoi, cum fiecare sentiment pe care mi l-a trezit acea Carte se regăseşte în viaţa mea. Şi vreau să găsesc similarităţi între personaje din realitate şi personaje din Carte, să fiu plăcut şi neplăcut surprinsă, să mă mai gândesc puţin, să râd cu mine însămi şi apoi să plâng iar. Apoi vreau să mă ridic, să zăresc o pădure şi să alerg până la ea, încercând să nu mă gandesc ce şi de ce fac asta. Vreau să înceapă să plouă, să fiu obosită, să transpir, să ma julesc la genunchi şi să mă murdăresc de noroi şi apoi să mă opresc; să ascult zgomotele pădurii, să fiu cuprinsă de un fior rece, să realizez că nu e nimic acolo şi să mă întorc epuizată la cearşaful meu. Vreau să ajung repede la cearşaf, să beau puţină apă, să realizez că totul e ud, să intenţionez să-l strâng, dar să fiu distrasă de un gând vag şi să-mi dau seama că ce am făcut adineaori era deja în mintea mea, o imagine pierdută pe care nu am văzut-o niciodata în realitate, dar care era vie şi pregnantă in capul meu. O imagine din Carte. Altă Carte. Vreau să încerc să nu mă mai gandesc la posibile afecţiuni mintale, să mă întind pe cearşaf, în ciuda oricărei raţiuni, să ma ghemuiesc cu genunchii la piept şi să adorm încruntată de îngrijorare şi epuizare. Vreau să visez frumos, unul din visele care nu-ţi dau pace nici când eşti treaz, dar pe care să nu mi-l aduc aminte când mă trezesc, după mult timp.

Pentru că, în final, vreau ca atunci când închid ochii, să nu îmi pese unde mă aflu, ce este în jurul meu sau ce voi înfrunta mai târziu. Vreau să fiu doar eu şi cu mine, singure, neschimbate, cu aceleaşi speranţe şi gânduri dintotdeauna, privind zâmbind un alt vis tipic adolescentin ivindu-se din colţişoarele minţii noastre. Tipic eu.

Speranţă. Viitor. Eu.

Poate ca v-ati gandit, cel putin o data, la adevarata semnificatie a cuvantului "destin". Sau poate ca ati incercat sa-l transpuneti in viata voastra, cautand cu minutiozitate orice urma de asemanare intre acest termen aparent fatidic si trecutul vostru. Eu am incercat. Si nu numai o data. nu stiu daca am ajuns la o concluzie, sau am lasat-o balta dupa prea multe batai de cap.

Stiam ca, desi suntem capabili sa ne schimbam viata in functie de ce simtim, dorim sau speram, lucrurile pe care le facem ne vor conduce spre momente si locuri previzibile si indelung asteptate.
Poate ca fiecare dintre noi este constrans sa creada in destin doar pentru ca fiecare dintre noi spera. la un viitor stralucit, la idealuri implinite, la greseli iertate. Preferam sa dam o explicatie suprafireasca pentru actiunile pe care le savarsim sau evenimentele la care suntem nevoiti sa participam. Poate ca nu suntem destul de pregatiti sa ne asumam responsabilitatea pentru un trecut, un prezent si un posibil viitor atat de complex. Oare doar oamenii optimisti cred in"destin"? Sau poate fiecare dintre noi are o farama de speranta, mai fada sau mai accentuata.

Nimeni nu poate sti cu precizie ce il asteapta in viitor... Unii sunt entuziasti cu privire la asta, sperand si visand in orice clipa, sau poate fiind prea preocupati cu scopurile lor. Altii il vad ca ceva infim, ceva la care nu ar trebui sa ne gandim acum si pe care ar trebui sa-l lasam pe mai tarziu, poate in seama altcuiva, sau a altceva. Iar altii il considera o perioada sumbra si imprevizibila, avand o oarecare teama de necunoscut.
Eu as vrea sa pot vedea viitorul. Probabil ar fi gresit sau chiar naiv sa trag cu ochiul. Poate ca asta ar modifica pana si cursul evenimentelor, din moment ce viitorul este atat de instabil, vulnerabil. Cu toate acestea as vrea sa pot privi in viitor si sa pot vedea daca mai pot spera, daca lumea in care traiesc va fi la fel sau ne vom schimba cu totii. Oare vom avea aceleasi convingeri, aceleasi principii, aceleasi idealuri sau sperante? Oare vom mai lupta pentru un vis, sau ne vom ingropa in "ratiune", gandindu-ne ca asa este mai bine? Dar oare oamenii vor mai visa, vor mai spera, vor mai iubi? Sau vom ramane doar fiinte sterpe, stinghere, care se vor stinge usor, pe parcurs, in propria eclipsa. O eclipsa. Oare asta vom fi?
Puteam expune un scenariu mai putin sumbru, o perspectiva optimista, dar n-am facut-o. Ma intreb... Oare de ce? Poate e doar o teama interioara exprimata intr-un moment de absurda neliniste sau o dovada pura a sperantelor mele ca nimic din toate astea sa se intample sau poate o gandire acaparata de acea "ratiune" prosteasca. Sau poate ca inca astept acea piesa lipsa din "puzzle-ul" vietii mele care ma poate implini, domina sau restrange...

Emotie. Ideal. Eu.

Hmm... Cei ce ma cunosc, stiu ca imi controlez emotiile destul de greu si, de aceea, simt mereu nevoia sa mi le exprim. Pacat ca nu reusesc intotdeauna sa exprim ce trebuie. Poate nu stiu cum sa-mi redau trairile si, in dorinta de a ma dezvalui, devin pripita si stangace. Poate din cauza asta exista neintelegerile, nu? De fapt de unde pornesc ele? Oare nu ne-ar fi mult mai usor daca ne-am lamuri problemele la timp, fara a complica lucrurile mai mult decat sunt deja?

Gata! Nu mai vreau neintelegeri! De maine imi voi rezolva toate problemele si ii voi face pe ceilalti sa ma asculte, fie ca vor, fie ca nu, doar pentru ca nu vreau sa creada altceva decat adevarul, sau versiunea mea de adevar. Nu cred sa fie asa de greu, nu? Sau poate ca da? Voi fi capabila sa imi infrang teama si sa dau frau emotiilor? Poate imi va fi putin greu la inceput, dar voi reusi, nu?

Ba, din pacate, daca ma gandesc mai bine, nu cred. Sigur ca, din cand in cand, avem `scapari de personalitate` si ne este relativ usor sa spunem ce credem, fara vreo retinere. Dar nu putem face asta mereu, nu? Dupa cum am spus si intr-un post anterior, atata timp cat ne este teama sa dezvaluim chiar tot ce suntem, tot ce gandim, toate elementele prezente in viata noastra interioara, in micul nostru univers psihologic si spiritual, nu vom putea sa fim `sinceri` in adevarata esenta a cuvantului. Si poate din cauza asta nu reusim sa ne facem intelesi nici macar atunci cand dorim. Asta poate insemna ca lucrurile au iesit putin de sub control? :-? Complicat nu?

Uneori e greu sa ai acea mica parte a noastra care ne deosebeste, intr-un fel, de animale.. Conştiinţa. Sau poate nu?

Mi-ar placea sa pot strange in niste borcane vechi toate sentimentele si amintirile neplacute. Dar sa pastrez borcanele. Pentru mai tarziu, cand mi se face dor de ele. Sa pot trai doar cu acea fericire, falsa, sau mascata. Sa stiu ca pot rade mereu, fara sa fie un omulet nesuferit in capul meu care sa-mi insire ca pe un pergament galbejit motive pentru care nu ar trebui sa rad, care m-ar determina sa fiu serioasa din nou, sa-mi vad de treaba in continuare, sa incerc sa repar sau sa evit greselile facute pana acum, sa privesc intr-un singur punct si sa vreau sa ajung la el cu orice pret(rog a ma scuza pentru folosirea excesiva a conjunctiei "să", dar imi accentueaza frustrarea in momentul aparitiei acestor imagini in capsorul meu). Dar daca ambitia mea este sa fiu fericita? Sa depasesc obstacolele cu orice pret, ajungand in acel punct desavarsit in care fericirea nu mai e o notiune, ci intregul tau univers, de data asta, si exterior. Dar este posibil sa atingi un ideal? Idealul este o perfectiune, nu? Asta inseamna ca nu poate fi atins, simtit, in adevarata sa deplinatate, ramanand pentru noi doar un Soare, in jurul caruia noi, precum planetele, gravitam continuu, neintrerupt, uneori apropiindu-ne, alteori departandu-ne, fara sa putem vreodata sa-l atingem. Pentru ca pana la urma, ca orice Soare, s-ar putea sa ne raneasca daca ne apropiem prea mult. Poate din cauza asta preferam sa-l admiram de la distanta, ca pe un obiect de pret, dar a carui evolutie nu vrem sa o influentam in niciun fel, sperand ca vom putea, la un moment dat, sa ne bucuram de maxima lui intensitate. Cred ca asta inseamna fericirea pentru mine. Ca si idealul. Ca si perfectiunea.

Poate ca, pana la urma, nu voi avea nevoie de borcane. Sper ca, pana la apogeul "Soarelui" meu, sa reusesc sa ma folosesc de `impresiile nefavorabile`, asa cum si ele obisnuiau sa se foloseasca de mine odata. Dar pana atunci, sunt libera sa plang cand sunt trista, sa rad cand sunt vesela, sa fiu dezamagita, sau mandra de mine cand stiu ca merit, fara sa existe un omulet uracios care sa-mi controleze emotiile.

O floare. Eu.

Optimistul nu vede spinii din cauza trandafirului, iar pesimistul nu vede trandafirul din cauza spinilor. ( Kahlil Gibran )

Zilele trecute, colega mea de banca si `tovarăşa` de drum, a gasit un trandafir care a ajuns la mine intr-un sfarsit(din fericire). M-am gandit sa vi-l arat si voua, printr-o poza. Poate aflu cum vi se par. Se stie ca toata lumea ii adora, poate pentru ca intruchipeaza o frumusete tipica: atragatoare la distanta, dureroasa la apropiere. Nu pot spune ca sunt florile mele preferate. Poate sunt cele mai delicate dintre ele. Trandafirii sunt delicati, uneori superficiali, alteori inspira profunzime. Au ceva special. Nu stiu exact ce. Pana la urma imi plac. Indeajuns de mult cat sa adaug aceasta postare pe blog.

Deci? Voi ce vedeti cand priviti un trandafir? Doar cateva zeci de petale dispuse concentric...sau ceva aparte?

"Amănuntele sînt foarte importante, da, da amănuntele! Ele te dau intotdeauna de gol şi strică totul..."

Reciteam o carte a unui celebru scriitor al secolului XIX, cand am dat peste aceasta sintagma. M-a facut sa ma gandesc putin, ajutandu-ma sa dezvolt in mintea mea un paradox al acestei expresii.
Contextul in care apare este unul destul de banal si nesemnificativ. Un tanar imbracat saracacios si si, poate, mizer, este abordat in mod nepoliticos de un betiv, care isi facea veacul intamplator pe acea strada, care il striga cu apelativul "Pălărier neamţ!". Tanarul, socat, `îngăimă`, printre alte afirmatii, si aceasta fraza, dorind sa arate ca orice detaliu observabil are posibilitatea de a-ti forma o imagine in fata celorlalti, de a te "turna" in fata celorlalti, aratandu o mica parte din cine esti sau, dimpotriva, expunand o idee eronata si contradictorie cu ceea ce sustii ca esti tu cu adevarat.

Dupa mine, asta poate fi un paradox.. Parerea pe care si-o formeaza ceilalti cand te intalnesc, este o parere de cele mai multe ori gresita pentru ca se bazeaza pe aparente, si nu pe argumente solide care ar putea-o justifica. Cu toate acestea, daca aparentele se bazeaza pe detalii nesemnificative (legate de infatisarea sau comportamentul tau la acel moment), apare o situatie contrastanta.
Sa vedem. Conform dexonline.ro:


APARÉNŢĂ, aparenţe, s.f. Înfăţişare exterioară (şi adesea neconformă cu realitatea) a cuiva sau a ceva. ♢ Loc. adv. În aparenţă = după exterior, la prima vedere. ♢ Ceea ce pare pe din afară; înfăţişare, manifestare exterioară evidentă a lucrurilor.

DETÁLIU s. n. element neesenţial al unui lucru; amănunt. ♢ lucru lipsit de importanţă, secundar.


In concluzie. Aparentele sunt pareri exterioare, la prima vedere, bazate, insa, pe amanunte, lucruri lipsite de importante. Atunci de ce ne formeaza o parere? De ce suntem ghidati de aceste lucruri marunte care pot fi sau nu generale, care arata sau nu adevarata personalitate a fiecaruia? Sau poate, pur si simplu, ce vedem este neplacut pentru noi, in special, nu si pentru altii. Sau este doar rodul imaginatiei noastre, in incercarea continua de a afla cat mai mult despre cel de langa noi, fie ca este o prezenta limpede sau una vaga. Poate celalalt nu doreste sa arate nimic, este impasiv si de nedeslusit, nu incearca sa fie inteles pentru ca nu vrea sau nu reuseste, sau isi pastreaza adevaratele trasaturi pentru persoane demne de a avea parte de el, intru totul. Dar noi tot vom vrea sa stim, sa cunoastem natura fiecarui lucru ce ne inconjoara, sa fim capabili sa citim, daca nu ganduri, personalitatea celorlalti, fara macar sa ne pese cu adevarat. O simpla curiozitate. Dar ajungem la concluzii false, straduindu-ne sa fim unici in cugetarile noastre, mai presus de ceilalti, sa aratam ca putem vedea ce nimeni nu poate. Ceea ce poate fi o poarta spre imaginatia noastra. Dar nu e neaparat un lucru util, nu?

Pe langa eventualul efect asupra noastra, ca "analitici", nu poate avea urmari asupra"subiectului analizat"? In exemplul de la care a pornit intreaga mea "cugetare", tanarul, dupa incidentul neplacut, a ramas cuprins de spaima, realizand ca "pălăria bate la ochi... E ridicolă! [...] Nimeni nu poartă astfel de pălării; asta atrage atenţia de la o poştă şi cine o vede o dată n-o mai uită..." Tanarul probabil ca nici nu observase ce influenta ar putea avea "pălăria" asupra imaginii sale si asupra celorlalti. Nu-i prea pasa de nimeni si nimic si cu certitudine ca nu ii era rusine. Dar, in urma incidentului, a ramas cu si el cu impresia ca ceea ce a facut nu era bine, ca era o figura caraghioasa si ciudata, lasand o urma `dizgratioasa` in mintea concetatenilor sai.

Atunci care era opinia lui? Sau a fost initial impasiv, nepasator, asteptand aprobarea altora pentru a reusi sa-si formeze o parere despre ce este si cum arata. Oare ar trebui sa asteptam cu totii `acceptul` altuia pentru a sti ce trebuie sa credem sau cum trebuie sa fim?




P.S.: Am folosit foarte des substantivul"parere" si derivate sau sinonime ale acestuia. Nu sunt sigura de ce. Poate nu stiu exact ce sau ale cui sunt parerile noastre:-?...

Eu.

A
-Available: in ce sens:))? ....on YM, usually;;)
-Age: aproape 16
-Allergic: la nimic in mod special...doar praf, polen si prostie:))
-Animal: cal
-Actors: Natalie Portman
B
-Birthday/Birthplace: 10 iunie 1993, Bucuresti
-Best Friends: deea, deni and others
-Body Part on opposite sex: ochii
-Best Feeling in the world: iubirea. de orice fel:)
-Best weather: nice and warm;;)
-Been in Love: not really
-Been on stage?: nup
-Believe in youself: depinde
-Believe in life on other planets: normal
-Believe in miracles: da
-Believe in magic: nup
-Believe in God: da
-Believe in Santa: dc nu:P?
-Believe in Ghosts/spirits: :))
-Believe in Evolution: normal
C
-Candy: acadele:))
-Color: mov, verde, albastru
-Cried in school: de multe ori:))
-Chocolate/Vanilla: ambele:))
-Chinese/Mexican: n-am mancat de niciun fel asa ca nu ma pronunt;;)
-Cake or pie: cake
-Countries to visit: Japonia, Anglia, India s.a.
D
-Day or Night: day
-Danced: da
-Danced in the rain?: cv de genu:-?:))
-Danced in the middle of the street: da:))
E
-Eyes: albastri
-Everyone has: o vulnerabilitate..
F
-First crush: Mos Craciun:))
-Full name: Iurascu Madalina
-First thought waking up: mi-e somn:((
-Food: n-am preferinte, Dar.. ador ciocolata si orice e exagerat de acru si urasc orezul;;)
-Fruits: toate:)):X
G
-Greatest Fear: singuratatea
-Giver or taker: giver..
-Gum: airwaves eucalyptus
H
-Hair color: blond
-Height: in jur de 1.70
-Happy: de cele mai multe ori...sau cel putin incerc:-?
-How do you want to die: inca nu ma gandesc la asta..si nici nu ma voi gandi prea curand
-Hate: nu
I
(In guys-girls)
-Eye Colour: nu conteaza
-Hair Colour: saten, brunet..
-Height: peste 1.75
-Clothing Style: his own style is enough for me..
-Characteristics: just be himself...nu am un tipar in minte..probabil ca atunci cand il voi cunoaste voi sti:)
-Ice cream: orice:))
-Instrument: chitara:-"
J
-Jewerly: nothing special
-Job: neurolog / psiholog
K
-Kids: ii ador...pur si simplu..din punctul meu de vedere sa fii mama este o binecuvantare, un dar pe care trebuie sa-l respecti si sa-l protejezi cu orice pret..
-Keep a journal?: am incercat..dar am esuat lamentabil:))
L
-Love: what 'bout it:))?
-Love at first sight: este ceva destul de interesant pt mn...adik sunt sigura ca exista iubire la prima vedere, dar este curios contextul in care apare. Cand te indragostesti la prima vedere(as the name says) nu cunosti persoana respectiva..si cu toate astea simti ca iti este destinata, ca nu poti iubi o alta persoana si ca iubesti acel cineva indiferent de greselile sau defectele lui/ei..impresionant8->
M
-Movie: romantic, drama, sf(in unele cazuri)
-Marriage: dak vreau sa ma casatoresc? da normal. dar nu foarte curand
-McD's or KFC: honestly speaking..none:|
N
-Number of Piercings: none
-Number: 8
-Nickname: none
O
-One wish: be happy
P
-Place you'd like to live: Forks:))..kiddin':P..sunt prea multe locuri pentru a indrazni sa selectez..
-Pepsi/Coke: Sprite
Q
-Questionnaires: imi plac la nebunie:)) nu numai cand n-am ce face... de obicei imi place sa raspund la intrebari care ma privesc, atata timp cat sunt pertinente. ;;)
R
-Reason to cry: prefer sa nu am...incerc sa nu am...
-Roll your tongue in a circle?: da:P:>
S
-Song: am n+1 in minte:)) dar zic unul pe care-l ascult akm;;): Clint Mansell - Requiem for a dream;;)
-Shoe size: 39-40:))
-Slept outside: wtf:)))?nu
-Seen a dead body?: din pacate da..
-Shower daily?: da
-Sing well?: nu:))
-Scientist need to invent: time-traveling machine
T
-Time for bed: 22-23
-Thunderstorms: i love them:X
-Touch your tongue to your nose?: nu=))
U
Understanding: hope so
V
-Vegetable you hate: none i think:-?
-Vegetable you love: nush sigur...sunt multe:)) in mod paradoxal, printre acestea este si spanacul:))
W
-When you grow up: i want to be a doctor, have a gorgeous family and be proud of myself
-Who makes you laugh the most: multi si multe;;)
-Worst feeling: dezamagirea
-Where do we go when we die?: unde meritam
-Walk with a book on your head?: da, dar nu pt mult timp:))
Z
-Zoo animal: ponei:D
-Zodiac sign: gemeni

leapsa to `Dreams come true`;;)

Old stuff

Ma gandeam... Inainte, acum un 1 an sau 2, eram foarte atrasa de compuneri.. nu ca acum nu as fi, dar atunci scriam mult mai des. Poate veti fi interesati [sau nu] sa cititi o veche creatie..O prietena mi-ar spune acum ca eram foarte ``emokida``. Eu spun ca eram doar o versiune naiva a propriei persoane.

Regrete...

Un murmur stravechi al gandurilor mele
Imi trezeste sufletu-ntr-o noapte,
Soptindu-i dureros in cuget
Dulce-amintire a viselor abandonate.

Inzarea unei inimi intristate
Imi fac curaj pentr-un suspin,
Stiind ca in adancuri estompate
Se va converti in chin.

Imi caut un reper de amintiri,
Dorind a intelege nostalgia...
Sfarsesc prin a pluti pe-un dor
A unor dulci iubiri de-ale-altora...

in viata obisnuiam mereu
Sa imi traiesc, inchisa, amorul,
Dorind in taina doar un vis stingher
Ce-mi poate dezveli `azurul`.

E interesant sa privesti in trecut prin prisma perspectivei actuale si sa realizezi ca, desi nu a trecut mult timp si esti practic aceeasi persoana, multe din ideile si preocuparile de atunci sunt pure infantilitati acum. Acum stai si te gandesti daca, atat modul tau de a gandi de atunci, cat si modul de a actiona impulsiv sau nu, era deplasat, prostesc sau lipsit de sens, sau era doar felul tau de a fi la acel moment, la acea varsta. Fiecare om se maturizeaza, tocmai pentru ca fiinta umana este obisnuita (intr-o oarecare masura) sa evolueze, lasand in urma o persoana foarte diferita, gandindu-ne cu fiecare zi ce trece la ce am realizat, la ce am lasat in urma, fiind mandri sau dezamagiti de ce am fost sau ce am reusit sa obtinem, fiind mereu dornici de a putea sa schimbam macar unul din multitudinea de lucruri pe care le-am facut. Asta inseamna ca nu suntem mandri de noi? Ca am avea motive sa fim dezamagiti de noi insine? Sau ca dupa ceva timp in care am acumulat putina experienta si consideram ca am fi actionat diferit, inseamna neaparat ca am facut o greseala? Poate ne trebuie mai multa incredere in noi insine, nu? Sau mai multa indiferenta la reactia celorlalti?

E usor sa te bucuri de viata... dar e greu cand trebuie sa cugeti cum s-o faci mai bine:-?

Poezie

M-am intrebat in postul anterior de ce scriem. Ca sa facem literatura nu?? De ce am face literatura?

M-am gandit putin la asta si am deschis o carte draga, care m-a inspirat. Este o carte cu poezii. fara rime. "Zeppelinul". de Dan Cârlea. nesemnificativ. Este un autor contemporan, mai mult sau mai putin tanar, mai mult sau mai putin cunoscut. M-am intalnit cu el in acceleratul 1662, pe 1 iulie 2007. Avea o carte in mana pe coperta careia i-am vazut poza. Mi-am dat seama ca este o carte scrisa de el. Ma uitam destul de insistent la ea; el a observat. Asa ca mi-a oferit cadou cartea cu o dedicatie pe prima pagina(care m-a ajutat sa-mi amintesc data si contextul in care am primit aceasta carte). E stupid sa mai mentionez ca imi plac poeziile pentru ca altfel nu pomeneam de aceasta carte in acest post. Dar tot voi preciza. Imi plac foarte mult poeziile lui. Asta e una:

the end


mă voi pipăi ca un orb
şi degetele se vor afunda numai în zdrenţe cărnoase
pe unde s-a rupt ultima omenire din mine

trupul tău se va nărui
peste bărbaţii care te-au iubit
înainte de a mă cunoaşte
ca un tunel
ca toate tunelele
te vei nărui la gura primei lumini

acum este momentul
ei îmi ard poeziile
cenuşa a ajuns cu un metru peste arcul de triumf
până spre sânii tăi dezveliţi şi învingători

Cam asta e. frumos nu? mie-mi place. pacat ca atunci nu am reusit sa apreciez poeziile lui. eram imatura. Si acum sunt imatura. Dar am mai crescut un pic.

Cine?Eu?

Ahh..Ce complicat e să scriu cu ``tastatura în română``... Niciodată nu ştiu unde sunt toate semnele şi literele, încurc z cu y, scriu de 2 ori o literă şi nici nu sunt atentă la exprimare...Cred că voi renunţa la a scrie corect..Oricum nu vă pasă :P

Revenind..E curios nu? cum m-am decis tocmai acum sa-mi fac blog..Nici nu consider ca am ceva interesant de postat..De fapt nu am nimic de postat..Dar toata lumea are blog:-?Si toti sustin ca acel blog este si original.. Asta inseamna ca trebuie sa am si eu nu? Inseamna ca si al meu e original nu? Sau trebuie sa ma chinui sa-l fac original? De ce? Ca sa arate bine? Si sa fie lumea atrasa de el? Si sa primesc comment-uri pompoase cu pareri mincinoase care ma vor face sa ma simt bine si sa postez si mai mult, chiar daca nimic nu-mi garanteaza ca ce scriu este si placut? Si de ce ar fi placut? Scriu pentru mine nu? Sau literatura este pentru ceilalti? Atunci de ce spun ca sunt sincera? Nu-i asa ca nu poate fi sincer daca ma gandesc ca o alta persoana va citi asta? Poate voi vrea sa imi modific opiniile, sentimentele, gandurile, chiar si conflictele interioare..doar ca sa arate bine nu? Atunci de ce mai scriem blog-uri daca sunt doar ce vrem noi sa aratam ca sunt?

Odata am vorbit despre asta la ora de romana..nu-mi aduc aminte detalii dar voi incerca sa cuprind ideea.. Proful a intrebat cine are jurnal. Au ridicat destui mana; nu si eu. A intrebat cati dintre aceia inca mai scriu la el. Nu prea multi. Apoi ne-a intrebat: "Cand scriati, faceati acest lucru intr-un mod sincer si banal, fara expresii pompoase sau metafore, sau scriati asta gandindu-va ca la un moment dat o alta persoana va va citi jurnalul?" Aceasta intrebare m-a facut sa ma intreb destul de multe. Eu nu am avut un jurnal. Si nu am. Dar am mai scris, din cand in cand, fie pentru mine, fie pentru altii. Dar daca sunt sincera, voi spune ca niciodata nu am fost sincera cu mine in ceea ce scriam.
Ma trezeam intr-o zi cu chef de a scrie..si scriam. Imi lua destul de mult timp. Daca scriam pe hartie taiam 4 randuri din 5. Daca scriam pe calculator imi lua in jur de o ora sa completez o pagina de word cu font times new roman de 12. Cu toate ca aveam ce sa scriu, stiam ce sa scriu, stiam de ce sa scriu. Si stiam ca as putea sa-l postez, ca pot sa fac un text dragut care sa-mi serveasca si de junal pe hi5 sau compunere imaginativa la urmatorul test la literatura. Atunci daca pot sa-l postez, de ce sa nu-l modific putin? Dar modific doar modul de exprimare, cuvintele, expresiile..sau intreaga idee ilustrata? Oare imi este teama de ce ar putea spune ceilalti cand vor vedea ce cred eu, cand vor vedea ce este in mintea mea? Oare as avea curajul sa fiu sincera cu ceilalti? Sau trebuie sa fiu sincera cu mine insami mai intai?
Atunci de ce mai scriem? De ce am scrie cu riscul de a ne minti pe noi insine?



Mai bine mai beau putina ciocolata calda. M-am chinuit prea mult la postul asta. nu stiu de ce..

Mai reflectez putin la asta pana la urmatoarul post..